Timp de două zile, micuții din județul Galați au fost în centrul unor evenimente oraganizate special pentru ei de polițiști. În premieră, polițiștii au fost prezenți în mijlocul curților din Galați, Tecuci, Tg. Bujor și Berești pentru a le da ocazia cât mai multor sărbătoriți să se bucure de surprizele pregătite.
Prin porțile deschise în toate cele patru orașe ale județului, sărbătoriții weeekendului au avut prilejul să intre în lumea oamenilor legii, să le afle secretele, să interacționeze îndeaproape cu dotările și (unele) tehnici ale polițiștilor și să se joace, deoarece, pentru ei, organizatorii au gândit o serie de activități menite să le pună la încercare nu doar cheful de distracție, ci și spiritul practic. Startul a fost dat sâmbătă, 31 mai, la Galați, unde curtea IPJ Galați a fost gazda pentru sute de copii.
Cei mici au fost întâmpinați de polițiști de la Ordine Publică, Rutieră, Criminalistică, Acțiuni Speciale, Arme, Siguranță Școlară, Protecția Animalelor, Prevenire și Pregătire Continuă, care le-au prezentat, fiecare în parte, ce este mai interesant și mai atractiv în munca pe care o fac. Cel mai tentante atracții au fost, desigur, mașinile de intervenție, armele, echipamentele folosite în misiuni și demonstrațiile interactive.
”Copiii s-au bucurat de activități educative și recreative, jocuri cu tematică preventivă, dar și de ateliere unde au învățat, într-un mod accesibil și prietenos, reguli esențiale de siguranță personală. De asemenea, au avut parte de surprize pregătite special pentru această zi, din dorința de a le oferi o experiență memorabilă”, au punctat organizatorii.
Astfel de distracții au fost oferite, în premieră, și celorlați copii din județ. Petreceri și expoziții interactive oferite de polițiștii gălățeni au mobilizat copiii din Tecuci, la evenimentul găzduit de Parcul „Regina Elisabeta”, la Târgu Bujor, în parcarea de la Judecătorie și la Berești, în Parcul Bucuriei. Evenimentele s-au desfășurat într-o atmosferă plină de voie bună, iar zâmbetele copiilor au fost cea mai frumoasă răsplată pentru organizatori.