Salariații Casei de Pensii Galați au oprit spontan lucrul. Noi proteste împotriva Guvernului

Salariații Casei de Pensii Galați au oprit spontan lucrul. Noi proteste împotriva Guvernului
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

A fost protest spontan, vineri, și la Casa Județeană de Pensii (CJP) Galați. Aproape 30 de salariați au ieșit în fața sediului, unde timp de două ore au purtat pancarte inscripționate simplu „PROTEST” sau au afișat diverse sloganuri împotriva deciziei Guvernului Bolojan de a limita sporul pentru condiții dăunătoare de muncă la maximum 300 de lei brut.

Ei afirmă că, deși primesc printre cele mai mici salarii din sistem și se confruntă cu o lipsă mare de personal, mai ales în contextul numeroaselor recalculări, s-au trezit că le este tăiat și singurul spor pe care îl luau, cel pentru condiții vătămătoare. Astfel, fiecare funcționar al Casei Județene de Pensii Galați pierde între 400 și 800 de lei la salariu.

„Sporurile vizate nu reprezintă ”privilegii”, ci compensații legale pentru munca depusă în condiții care afectează sănătatea sau siguranța personalului, iar plafonarea reprezintă un afront adus celor care asigură funcționarea în bune condiții a caselor teritoriale de pensii”, se arată într-un comunicat remis de Federația Solidaritatea Socială a Muncii, organizaţie sindicală de care țin angajații CJP Galați și care ar putea decide chiar și participarea la o grevă generală.

Vineri au protestat din nou și salariații Direcției Județene de Statistică Galați, așa cum au făcut-o în fiecare zi a acestei săptămâni. Marți, 8 iulie, ei vor participa la un marș de protest la București, din fața Institutului Național de Statistică până la Guvern.

În schimb, vineri nu au mai ieșit la protest sindicaliștii gălățeni din Finanțe afiliați la Sed Lex. Conform unor surse, liderii lor ar fi decis oprirea acestor acțiuni după întâlnirea cu ministrul Finanțelor, fără să anunţe în mod oficial niciun motiv.

Vor continua acțiunile însă cei din alte organizații sindicale, cum ar fi Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală Solidaritatea, cu sediul central la Cluj.

Citit 1690 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iulie 2025 21:11

5 comentarii

  • Vineri, 04 Iulie 2025 20:55
    86.124.202.***
    Dar salariatii de la casa de pensii cand au de gand sa calculeze odata pensiile restante de vreo 6 luni, cand au de gand sa raspunda la telefon? De tot atata timp nu raspunde nimeni la nici o ora.
    0
    11
  • postat de imi e sila
    Vineri, 04 Iulie 2025 19:38
    128.127.118.***
    mi-e sila...
    2
    6
  • postat de Georgescu Simion
    Vineri, 04 Iulie 2025 19:32
    89.137.138.***
    Sistemul v-a pacalit sa votati banane si blugi si ati primit taieri de sporuri, taxe, tva marit, impozite ! Ceausescu nu isi permitea asa ceva si toti aveau loc de munca si se facea productie
    8
    5
  • postat de Razzy
    Vineri, 04 Iulie 2025 18:23
    86.124.201.***
    Pai altceva de munca cand au de gand sa-si caute putorile din cadrul Liberty ? Apoi se plang la VL ca le-au intarziat salariile, nu mai primesc spor de efort sau ca mai au 3 Lei pe card... fatarnici
    11
    6
  • postat de Birocrația vătămătoare
    Vineri, 04 Iulie 2025 18:12
    86.120.239.***
    Așa arată digitalizarea românească! Orice drept în România nu vine din oficiu, e condiționat de birocrație:cereri,dosare, adeverințe.Si eu m-am tăiat odata intr-o coperta de dosar,a fost groaznic !
    1
    26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro