La beție, permisul de conducere devine ”opțional”

La beție, permisul de conducere devine ”opțional”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Condusul vehiculelor fără permis și sub influența alcoolului este cum nu se poate mai riscant, mai ales pe vreme de caniculă, când neștiința, dar și temperaturile ridicate pot influența decisiv manevrele greșite în trafic.

Doi localnici din județul Galați au picat proba acestei combinații periculoase, din fericire înainte să provoace vreo nenorocire în trafic. Au fost depistați pe drumurile publice, conducând vehicule, deși nu aveau nici capacitatea și nici dreptul să o facă, acum fiind cercetați penal, pentru infracțiuni la regimul rutier.

Este vorba despre un bărbat de 59 de ani, din municipiul Galați, identificat la volanul unei mașini pe o stradă din cartierul Filești. Bărbatul avea o concentrație alcoolică de doar 0,28 la mie în aerul expirat, însă nu deținea permis. Valoarea reală a alcoolemiei va fi dovedită la analize, între timp șoferul fără acte trebuind să dea explicații la poliție.

Într-o situație similară se regăsește un tânăr de 27 de ani, din Măstăcani, care conducea un motoscuter neînmatriculat pe un drum județean. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,79 la mie în aerul expirat și nu deținea carnet.

Tot în categoria șoferilor de weekend turmentați s-au înscris alți doi conducători auto din muncipiul Galaţi, care au dat nas în nas cu echipajele rutiere și acum sunt cercetați pentru fapta care le-ar putea aduce până la cinci ani de închisoare. Este vorba despe un tânăr de 28 de ani, care avea o alcoolemie de 0,80 la mie în aerul expirat, și un bărbat de 52 de ani, depistat la volanul unei mașini pe strada Regiment 11 Siret, cu o alcoolemie de 0,43 la mie.

Citit 633 ori Ultima modificare Luni, 07 Iulie 2025 14:07

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro