Violența ”la mânie”, judecată în regim de urgență

Violența ”la mânie”,  judecată în regim de urgență
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Două tentative de crimă comise ”la provocare”, în cursul lunii iulie, în județul Galați, au ajuns deja pe masa judecătorilor.

La două şi, respectiv, trei săptămâni de când au pus mâna pe cuțit la furie, încercând să se răzbune pe persoane care le făcuseră un rău, doi tineri vor încerca, dacă nu să obțină iertarea, măcar să se aleagă cu sentințe cât mai ușoare. Amândoi sunt acuzați de tentativă de omor, fapte pentru care riscă cel puțin cinci ani de pușcărie.

Unul dintre ei și-a pus libertatea în joc în momentul în care a cedat nervos în fața tatălui vitreg, care i-ar fi stricat laptopul, pe 9 iulie. Gabriel Manolache a fost arestat pe 11 iulie, pentru că, drept răspuns la gestul tatălui, l-ar fi înjunghiat pe acesta cu un briceag în abdomen, provocându-i leziuni care au necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au terminat ancheta și în cazul unui tânăr din Ivești, care a pierdut partida cu stăpânirea de sine în noaptea de 12 spre 13 iulie. Conflcitul care a dus la înjunghierea unui bărbat de 41 de ani a avut loc pe o stradă din satul Bucești. Victima ar fi fost cea care i-ar fi tras o palmă peste față agresorului cu 11 ani mai tânăr, gest care l-a înfuriat pe acesta din urmă. Cu un cuțit i-a provocat celui care îl lovise o rană despre care medicii legiști au decis că îi pusese în pericol viața și că necesita cel puțin trei săptămâni de îngrijiri medicale. Petru Isac a fost arestat preventiv la propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și linișitii piblice.

Citit 813 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2025 16:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro