Trupa de Teatru Impuls a obținut finanțare prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun”, coordonat la Galați de Fundația Comunitară, pentru proiectul „BAC-ul pentru toți”, o inițiativă care își propune să îi ajute pe liceeni să privească literatura cu alți ochi.
„Nu ne mai încape inima în piept de fericire. Proiectul nostru „BAC-ul pentru toți" prinde contur”, au declarat membrii trupei, subliniind emoția și entuziasmul cu care pornesc la drum.
De ce au ales acest titlu, tinerii explică: „De ce «BAC-ul pentru toți»? Pentru că știm câtă presiune aduce acest examen și cât de greu e, uneori, pentru elevi să se conecteze cu literatura. Pentru că teama de «nu o să reușesc» apasă puternic. Pentru că am văzut, în proiectele noastre anterioare, că atunci când teatrul se întâlnește cu educația, apar curajul, întrebările și încrederea.”
Echipa Teatrului Impuls anunță că își propune să aducă teatrul direct în mijlocul elevilor. „Aducem spectacole-lectură interactive chiar în licee, cu actori, proiecții video și sunet live; transformăm «Moara cu noroc», «Luceafărul» și «Baltagul» în experiențe multisenzoriale, mai aproape de universul tinerilor; împletim lectura cu dansul dintre «trebuie să învăț» și «îmi place să fac asta», pe scenă direct printre elevi”, au spus organizatorii.
Scopul proiectului este acela de a face literatura accesibilă și atractivă. „Scopul nostru e simplu: ca fiecare elev implicat să descopere că literatura este accesibilă, captivantă și relevantă pentru viața lui”, au explicat cei de la Teatrul Impuls.
Mai mult decât atât, inițiativa nu se adresează doar tinerilor, ci și profesorilor și părinților. „«BAC-ul pentru toți» e pentru elevi, profesori și părinți – pentru ca lectura să nu mai fie un obstacol, ci o punte”, au transmis reprezentanții trupei.