Profesorii fac marș de protest în prima zi de școală

Profesorii fac marș de protest în prima zi de școală
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Cele mai importante trei sindicate din învățământ au anunțat luni, într-un comunicat comun, că vor boicota prima zi de școală și, în loc să meargă la catedre, vor picheta sediul Guvernului, în semn de protest față de măsurile de austeritate luate în domeniul educației.

„Anul aceasta, pentru noi, prima zi nu va avea aceeași însemnătate. Vă rugăm să nu ne blamați pe noi pentru această decizie de a boicota prima zi de școală. De vină este Guvernul, care, prin măsurile luate, a arătat că nu-i pasă de noi, de voi, de școala românească”, este mesajul transmis elevilor și părinților de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Sindicaliștii transmit că protestul lor urmărește să arate că angajații din învățământ „resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educației”.

Aceștia precizează că nu ies în stradă pentru salarii mai mari, ci „pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate”.

Mesajul se încheie cu un îndemn ferm către elevi și părinți să nu participe anul acesta la „festivități golite de conținut și să se alăture protestului nostru”.

Citit 628 ori Ultima modificare Luni, 01 Septembrie 2025 16:47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro