Intervenții la accidentele de teren de pe Drumul de Centură (FOTO)
Foto: Cristinel Luca

Intervenții la accidentele de teren de pe Drumul de Centură (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Zonele afectate de accidente de teren de pe trotuarul Drumului de Centură au fost delimitate și semnalizate corespunzător încă de duminică.

Potrivit reprezentaților Consiliului Județean Galați, sunt două puncte în care au apărut alunecări/tasări la trotuarul Drumului de Centură.

În primul caz este vorba de o surpare a trotuarului în zona intersecției dintre Drumul de Centură și strada Ionel Fernic, cauzată, din primele indicii, de acumularea apelor pluviale într-un cămin de canalizare.

În al doilea caz este vorba de o tasare apărută în zona intersecției Drumului de Centură cu strada Tecuci. Conform primelor indicii, cauza ar fi un cămin de ape pluviale realizat pe o proprietate privată din apropierea Drumului de Centură, care nu a fost etanșat corespunzător.

„În prezent, în zonele respective se execută lucrări de decopertare și izolare, în vederea realizării reparațiilor. De asemenea, în ambele cazuri a fost dispusă constituirea unei comisii tehnice pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor celor două accidente de teren, în funcție de responsabilitățile ce revin constructorilor urmând să fie luate măsurile care se impun”, ne-au comunicat reprezentanții instituției.

Galerie de imagini

Citit 1703 ori Ultima modificare Luni, 06 Octombrie 2025 16:18

2 comentarii

  • postat de Anti-Lăbărar+ Anti-usri
    Marți, 07 Octombrie 2025 03:11
    86.124.202.***
    Cum se poate ca Pucheanu sa nu fie de vina ? Doar gandesti cu trotineta, nu cu neuronul...
    O sa primim comentarii ca intotdeauna "Pucheanu e de vina"... in cazul surparilor a furat betonul...
    9
    4
  • postat de Moise
    Luni, 06 Octombrie 2025 21:04
    86.124.202.***
    Cum se poate doar constructorul sa aiba vina? Dar dirigintele de santier? Dar echipa de monitorizare de la CJ? Ca au luat bani pentru asta! O sa primim explicatia ca e in garantie!
    6
    13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.