Poza zilei. Chrome îl pune la zid pe Pucheanu

Poza zilei. Chrome îl pune la zid pe Pucheanu
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Oameni buni, ne confruntăm cu o criză digitală de proporții municipale!

Conform vigilenței browserului Google Chrome, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a fost oficial desemnat… atacator cibernetic! Da, da, ați citit bine. Chrome ne avertizează că „atacatorii de pe site-ul pe care încerci să intri te pot păcăli să instalezi programe periculoase”.

Așadar, dacă aveți curajul să vizitați site-ul primarului, există riscul să vă fure nu doar datele personale, ci și speranțele legate de infrastructura orașului. Să sperăm, totuși, că nu e un virus care trimite promisiunile în cloud, iar lucrările… în așteptare.

Dar pericolul nu se oprește aici! Chrome, în înțelepciunea sa digitală, ne avertizează că edilul ar putea fi interesat de parole, numere de telefon și, de ce nu, de coduri PIN.

Să fie aceasta noua strategie de campanie? În loc de promisiuni electorale, primarul cere direct CVV-ul!

Sincer, nu știm exact cu ce l-a supărat domnul Pucheanu pe domnul Chrome. Poate că a încercat să deschidă Primăria în Internet Explorer, poate că a refuzat să accepte cookies sau, cine știe, a lăsat certificatul de securitate să expire între două tăieri de panglici. Cert este că algoritmul american l-a trecut pe lista neagră a pericolelor digitale.

Așa că, dragi gălățeni, când mai vedeți acea avertizare roșie pe ecran, nu vă temeți de hackeri ruși, ci de primarul digital. Iar dacă nu v-ați putut abține și ați deschis pagina, sperăm că, odată instalați, virușii administrației nu ne vor face să votăm automat la următoarele alegeri.

Chrome ne recomandă, foarte ferm, „întoarcerea la siguranță”. În traducere liberă: închideți fila și deschideți o carte. E mai sigur!

Citit 4304 ori Ultima modificare Duminică, 19 Octombrie 2025 16:12

8 comentarii

  • postat de Cetatean
    Marți, 21 Octombrie 2025 16:03
    95.76.1.***
    De unde a avut Simion adresele a sute,mii de oameni????? CE A FACUT POLITIA, PARCHETUL SI CEI PE CARE II PLATIM IN ACEST SENS. Ne trebuia un raspuns. Asa ca, oricine poate face acelasi lucru.
    0
    0
  • postat de Cernea
    Marți, 21 Octombrie 2025 16:00
    95.76.1.***
    O sa i aflam si noi adresa si o sa i scriem.Nu, nu este infractiune. Un sfert de tara a primit scrisori de la Simion.CE A PATIT??? NIMIC. DECI NU ESTE INFRACTIUNE SA AFLI, SUB ORICE FORMA O ADRESA.
    0
    0
  • postat de Butaforie. Nu intretine nimeni site-ul si-au expirat certificatele. Macar Pucheanu are site.
    Luni, 20 Octombrie 2025 08:54
    5.2.205.***
    Ia cautati sa vedeti daca mai gasiti site web sau email ptr filialele locale ale partidelor sau ptr. Pac(a)t pentru Galati.
    Au marcat votul naivilor si acum reduc cheltuielile si zgomutul de fond.
    3
    4
  • postat de Gigel de la sculerie
    Luni, 20 Octombrie 2025 08:42
    217.63.67.***
    S-o fi saturat betonel sa fure in modul traditional si a zis sa incerce si asa ... :)
    2
    6
  • postat de magis
    Luni, 20 Octombrie 2025 08:25
    89.121.200.***
    Zi "bugetari" si trage apa.
    3
    4
  • postat de Cetatean ingrijorat
    Luni, 20 Octombrie 2025 08:02
    5.13.135.***
    Cred ca vrea sa gaseasca specialisti sa dea drumul semafoarelor de pe strada Traian ca primarul nostru a clacat incapabil. Semafoarele cred ca au bagat virusi sa porneasca dirijarea.
    2
    6
  • postat de Niciodată nu există amenințări americane?
    Duminică, 19 Octombrie 2025 20:31
    86.120.239.***
    E îngrămădeală să vă demonstrați loialitatea față de SUA adoptând in administrația publică softuri americane.Vezi dosarul Microsoft.Deci,dpdv economic,al siguranței,se folosește Linux
    9
    7
  • postat de Quaestio
    Duminică, 19 Octombrie 2025 17:35
    86.124.201.***
    Tocmai la Galati a picat Google-Chrome Testu' .
    Sa fie soft gen Pegasus (spyware) ? Nu cred ...astea le face numa' Victor Orban(Ungaria) .
    Sigur-Sigur nu face Psd ...d'astea :)
    6
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.