Lovit cu toporul în cap de propriul frate în timp ce dormea

Lovit cu toporul în cap de propriul frate în timp ce dormea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După ce miercuri noaptea s-a culcat în patul său, Tudor Mocanu, din comuna gălăţeană Smârdan, s-a trezit dimineaţa pe un pat al Spitalului Judeţean din Galaţi. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, povesteşte că a fost lovit cu un topor în cap de fratele său în timp ce dormea.

Fratele dormea cu toporul în pat

”Când am ajuns seara acasă am văzut că fratele meu, Gheorghe Mocanu, de 41 de ani, avea un topor în mână atunci când a intrat în camera lui. Cu toate acestea, nu mi-am imaginat că în aceeaşi noapte va folosi acel topor pentru a încerca să mă omoare”, povesteşte Tudor Mocanu.

Dimineaţa, mama bărbatului a fost cea care l-a găsit pe acesta într-o baltă de sânge. A apelat imediat numărul unic de urgenţă 112 şi un echipaj al SMURD s-a deplasat la Smârdan şi a transportat victima la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi. După ce personalul medical a reuşit să-l stabilizeze şi să-i oprească sângerarea, bărbatul a fost mutat în secţia ORL a aceluiaşi spital, pentru a putea fi ţinut sub supraveghere.

Întrebat dacă ştie motivul pentru care fratele său a încercat să-l omoare, victima ne-a spus că agresorul îi spunea mereu să plece din casa părintească, al cărei proprietar acesta spunea că este.

A doua tentativă de omor

„În urmă cu un an, ca urmare a unei certe cauzate de acelaşi motiv, fratele meu a luat o sapă şi m-a lovit. Am pus mâna să mă apăr şi mi-a tăiat două degete. Deşi atunci nu am depus plângere la poliţie, de această dată am de gând să fac acest lucru, pentru că nu mai putem trăi sub acelaşi acoperiş”, mai adaugă victima.

Citit 1655 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2011 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.