Poza zilei. La bine şi la greu, împreună mereu

Poza zilei. La bine şi la greu, împreună mereu
Evaluaţi acest articol
(35 voturi)

Pe o străduţă mai puţin circulată din Micro 17, într-un splendid peisaj de noiembrie, cu fumul de frunze moarte adunate de prin curţi şi cu agitaţia specifică unei dimineţi de weekend, un cuplu în vârstă înainta, încet, încet, într-o plimbare terapeutică.

Doamna, cel mai probabil recuperându-se după un accident vascular cerebral, era în baston, susţină de (probabil) soţ, care nu uita să o întrebe, la fiecare zece paşi, dacă nu îi este rece, dacă a obosit, dacă mai fac un tur sau se opresc.

Cu o voce scăzută, fără să facă mare tamtam, dar cu grija unui om care iubeşte nu demonstrativ, ci real. Un om care nu dă bir cu fugiţii când lucrurile devin dificile, un om care ştie că un jurământ nu are valoare când îl rosteşti, ci când îl demonstrezi, an după an, zi după zi, mai ales atunci când e greu, mai ales atunci când jumătatea nu este în forma perfectă, nu (mai) este poate varianta sa ideală.

O frumoasă dovadă de iubire şi devotament. Credem că era vorba de soţ, dar ar fi putut fi la fel de bine şi un frate, iar consideraţiile noastre ar fi la fel de valide, fiindcă nici dragostea fraternă nu este mereu implicită.

Indiferent care este situaţia, îi dorim doamnei sănătate şi recuperare grabnică, iar domnului, să rămână mereu acelaşi cavaler perfect.

Citit 2749 ori Ultima modificare Luni, 17 Noiembrie 2025 15:03

2 comentarii

  • postat de Cristina
    Miercuri, 19 Noiembrie 2025 13:25
    86.124.201.***
    Ptr. Marian... Care trotuar?
    0
    1
  • postat de Marian
    Miercuri, 19 Noiembrie 2025 11:03
    91.178.167.***
    daca ar fi mers pe trotuar ar fi fost perfect!
    5
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.