O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să realizeze, în premieră, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Ioan" din Galaţi, trei intervenții artroscopice complexe.
Au beneficiat de această procedură modernă trei pacienți pediatrici, intervențiile fiind realizate cu succes, potrivit medicilor. S-au folosit tehnici minim invazive care permit o recuperare mai rapidă, durere redusă și rezultate funcționale superioare.
Acest pas reprezintă un progres important în dezvoltarea serviciilor de ortopedie pediatrică și confirmă preocuparea constantă pentru introducerea unor metode moderne de diagnostic și tratament, aliniate standardelor actuale.
Ce înseamnă pentru medicina chirurgicală pediatrică și pentru unitatea spitalicească gălățeană existența unui artroscop pentru tratarea diverselor afecțiuni chirurgicale la pacienții pediatrici, ne-a explicat dr. Laura Candussi, medic specialist Chirurgie și ortopedie pediatrică, cu competențe ecografie de șold. „A fost vorba despre un pacient care practica fotbalul, altul care făcea handbal și al treilea era balerin. Sunt sporturi, activităţi care în general solicită genunchiul și apar la adolescenții sportivi. Este o practică în medicină cu uzualitate frecventă, iar atunci când ai posbilitatea să alegi între a face o intervenție chirurgicală clasică și una mai puțin invazivă, preferăm, în general, a doua variantă. Explorarea articulației genunchiului este mai clară cu ajutorul intervenției artroscopice. În plus, după o intervenție de acest fel, recuperarea este mai ușoară, șase săptămâni în acest caz, față de trei luni în cazul intervențiilor clasice, deci mai rapidă, cu durere redusă și rezultate funcționale superioare. Am fost o echipă formată din trei medici specialiști și doi medici rezidenți. Ne dorim zilnic să evoluăm, să avansăm, iar ceea ce învățăm la congresele internaționale la care participăm aducem la noi acasă, la Spitalul de Copii de la Galați, unde punem și noi în practică, având, constant, susținerea conducerii. Suntem singurul spital din această zonă care beneficiază de aparatură specifică chirurgiei și ortopediei pediatrice”, ne-a explicat medicul Laura Candussi.
Ne bucurăm să putem transmite, la rândul nostru, felicitări echipei pentru reuşită şi întregului corp medical de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, mulţumiri pentru modul în care îşi fac datoria. Intervențiile de acest gen dau încredere părinților că pot apela în deplină siguranţă la serviciile medicale pediatrice de la Galați.

