A încercat să se încălzească şi luat foc

A încercat să se încălzească şi luat foc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un bărbat de 56 de ani a fost internat la spital arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului chiar în ziua de Crăciun. Paznic la mall-ul de lângă Autogară, se pare că respectivul a consumat ceva alcool şi a luat foc de la reşoul pe care-l avea în ghereta sa.

Potrivit spuselor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Eugen Chiriţă,  pompierii au fost chemaţi la acest incident, în jurul orei 17.00. „Am fost alertaţi pentru a interveni la acest incendiu, localizat într-o gheretă situată după un gard fără uşă de acces, care a trebuit spart. Odată ajunşi la gheretă, am găsit persoana ale cărei haine erau în flăcări. Bărbatul era conştient la momentul intervenţiei noastre şi prezenta arsuri de gradul III şi IV, pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Din primele date, s-a constatat că omul consumase alcool, după care l-a luat somnul şi s-a apropiat prea mult de sursa de încălzire din gheretă. Smurdul l-a stabilizat şi l-a transportat la UPU (Unitatea de Primire Urgenţă, n.a)”, ne-a declarat Eugen Chiriţă.

Citit 1384 ori Ultima modificare Luni, 26 Decembrie 2011 14:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.