Atunci când a face bine semenilor aflați în nevoie este scopul fiecărei zile, să îți întorci privirea și spre soarta animalelor fără stăpân din comunitatea unde trăiești devine o situație firească.
Adrian Pîrvu, director adjunct la ANIF Galați și fondatorul fundației „Fapte Bune” este cunoscut gălățenilor pentru numeroasele acțiuni caritabile pe care le face pentru a reduce suferința celor mai puțin norocoși. Așadar, Adrian Pîrvu spune că își dorește ca, în perioada următoare, să aibă loc o dezbatere publică la care să participe și reprezentați ai Primăriei și Consiliului Județean Galați pentru se găsi soluții privind soarta animalelor fără adăpost din oraș și din județ. „Este urgent nevoie de implicare noastră, a cetățenilor, dar și a autorităților locale și județene pentru a găsi soluții viabile pentru animalele fără stăpân. În județ, comunele sunt pline de animale fără stăpân, iar cei care au contract cu primăriile pentru a aduna animalele fără stăpân, din păcate, nu le pot ține și le abandonează pe câmpurile de la marginea așezărilor rurale. În perioada următoare, după ce voi avea o discuție cu reprezentanții Primăriei și ai CJ, voi veni cu un plan clar pentru că este nevoie să trasăm niște linii clare în acest sens”, spune Adrian Pîrvu.
Acesta ne-a povestit și faptul că în Tecuci există o doamnă iubitoare de animale, care cu ajutorul Fundației „Fapte Bune” și cu implicarea Primăriei, reușește să asigure condiții decente de trai și hrană pentru mai multe animăluțe care au fost abandonate. „Din păcate, în mediul rural este nevoie urgentă de o campanie de informare a cetățenilor, pentru că ei sunt cei mai mulți care lasă pe stradă animalul din curte, în special câinii, atunci când nu mai au posibilitatea de a-i întreține”, a concluzionat directorul adjunct al ANIF Galați, Adrian Pîrvu.

