Dosar penal pentru nouă cartuşe

Dosar penal pentru nouă cartuşe
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 27 decembrie, în jurul orelor 07,30, Corneliu D., în vârstă de 29 ani, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca BMW X5. În urma controlului, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au găsit în buzunarul lateral din portbagajul autoturismului, nouă cartuşe de vânătoare de diferite mărci.

Luat la întrebări de către vameşi, Corneliu D., a declarat că a uitat de muniţia respectivă aceasta fiind rămasă în portbagajul autoturismului în urma participării la o partidă de vânătoare pe teritoriul Republicii Moldova. Poliţiştii de frontieră gălăţeni au întocmit celui în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi ,,contrabandă calificată”.

Citit 1731 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Decembrie 2011 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.