Alexandra Dinu se alătură echipei ”Românii au talent”

Alexandra Dinu se alătură echipei ”Românii au talent”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sezonul 11 din "Românii au talent" va fi încărcat de momente de neuitat, de români dornici să fie pe scenă și de multe alte surprize.

Prima noutate de care vor avea parte telespectatorii acestui sezon este o modificare în componența juriului. Dacă la startul emisiunii, făcea parte din echipa juraților, alături de Andi Moisescu și Andra, iar în urmă cu doi ani revenea alături de aceștia și Florin Călinescu, în acest sezon renumitul dansator și coregraf Mihai Petre nu va mai face parte din juriu!

În locul lui, la masa juriului se va afla Alexandra Dinu, o actriță cu o experiență notabilă în arta spectacolului. Dacă la începutul carierei impresiona telespectatorii cu faptul că producea și prezenta emisiunea ProMotor la PRO TV, iar din anul 2004 a început să își creioneze un nume în serialele și filmele internaționale, odată cu mutarea în Italia. De-a lungul carierei a jucat în zece seriale de televiziune în Italia și a filmat alături de actori cunoscuți, precum Adrien Brody și Antonio Banderas.

Alexandra Dinu ne asigură că la masa juraților va îmbina empatia cu exigența și că se va folosi de toate cunoștințele acumulate de-a lungul carierei pentru a oferi răspunsurile potrivite și sfaturile necesare pentru concurenții care mai au de învățat.

Înainte de a-i cunoaște pe ceilalți membrii ai juriului și de a începe filmările, Alexandra declară: "Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul am știut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simțit că era nici locul și nici timpul potrivit. Am știut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru "Românii au talent", cel mai bun show de entertainment, am știut că ACUM este momentul! Este o nouă experiență pe care o aștept cu entuziasm. Abia aștept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba!"

Sursa: elle.ro

Citit 2951 ori Ultima modificare Duminică, 18 Octombrie 2020 02:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.