Șofer arestat pentru un accident cu patru victime

Șofer arestat pentru un accident cu patru victime
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tecucean de 44 de ani, care zilele trecute a provocat un accident soldat cu rănirea a patru persoane, a ajuns după gratii.

Bărbatul, despre care polițiștii spun că se afla într-o avansată stare de ebrietate, a fost reținut la scurt timp după accidentul produs pe raza localității Munteni și prezentat Judecătoriei Tecuci cu propunere de arestare preventivă pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Instanța a admis cererea anchetatorilor, în condițiile în care analizele făcute după testarea cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de 1,55 la mie în aerul expirat, au arătat că șoferul se afla într-o stare extrem de improprie conducerii de vehicule. Cu toate acestea, s-a urcat la volan, iar în momentul în care a vrut să iasă de pe o stradă din Munteni pentru a intra pe DE 581, nu a oprit la STOP și a intrat în plin în mașina condusă de un brăilean de 49 de ani, care se deplasa pe direcția Tecuci - Bârlad. În urma impactului, patru pasageri, unul din mașina tecuceanului și trei din autoturismul care circula cu prioritate, au fost răniți și au ajuns la spital.

Citit 161 ori Ultima modificare Joi, 26 Martie 2026 11:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro