Galaţiul, sub două coduri galbene de vreme rea

Galaţiul, sub două coduri galbene de vreme rea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Meteo

Judeţul Galaţi se află în aria de interes în ceea ce priveşte două avertizări tip cod galben de vreme rea emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Ambele sunt valabile începând de vineri, 27 martie, ora 10,00, până luni, 30 martie 2026, ora 10,00. 

Chiar dacă avertismentul privind ninsorile şi viscolul privesc zona montană, la altitudini mari, ne putem aştepta, în această perioadă, la ploi foarte abundente şi la vânt puternic. De asemenea, atenţie dacă veţi călători, în acest interval. 

Temporar vor fi intensificări ale vântului, vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a țării, iar duminică (29 martie), în sud-est și pe alocuri în vest, cu viteze în general de 45-55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70-80 km/h. Ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile. La munte, la altitudini mai mari de 1.600 m, la început în Carpații Meridionali, apoi și în restul zonelor montane, va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp și local de peste 40...60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar în sud-vest și sud, vineri și sâmbătă pe arii restrânse vor fi descărcări electrice.

În intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie).

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1.600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40-50 cm și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40-60 l/mp și pe alocuri de peste 70-80 l/mp.

Citit 777 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2026 10:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro