Trenuri din Regionala Galați „prinse” de ora de vară

Trenuri din Regionala Galați „prinse” de ora de vară
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În noaptea de sâmbătă spre duminică (28/29 martie), ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03,00 va deveni ora 04,00, marcând trecerea la ora de vară. Acest lucru nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în livretele de mers. Toate trenurile de călători și marfă care au ora de plecare din stațiile de îndrumare între orele 03,00 și 04,00, vor pleca întârziate față de ora din livretul de mers.

Conform CFR Infrastructură Galați, având în vedere că și în țările vecine cu România trecerea de la ora Europei Orientale la ora de vară se face în aceeași zi de duminică 29 martie, circulația trenurilor de marfă între stațiile CF Galați Larga - Giurgiulești și retur se va adapta operativ.

Pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, mai multe trenuri de călători se vor afla în circulație după ora 03.00, care va deveni ora 04.00.

Printre acestea se numără IR 1669  București Nord – Iași, care va pleca din stația Tecuci la ora 04.06, în locul orei 03.06, R 7361 Buzău – Galați, care va pleca la ora 04.00, în locul orei 03.43, R + E 11069 București Nord – Adjud, care va pleca din Hm Pufești la ora 04.00, în locul orei 03.00, R + E 11552 Adjud – București Nord, care va pleca din stația CF Focșani la ora 04.01, în locul orei 03.01. De asemenea, R 14066 va circula suplimentar în locul trenului R 10380 Chiraftei – Galați și va pleca din Hm Tulucești la ora 04.27, față de ora inițială 03.27.

Călătorii sunt rugați să țină cont de modificarea orei în noaptea de 28/29 martie și să verifice cu atenție ora de plecare a trenurilor.

Citit 250 ori Ultima modificare Vineri, 27 Martie 2026 16:56

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro