„Tinereţe fără bătrâneţe” din Fârţăneşti, la „Românii au talent”

„Tinereţe fără bătrâneţe” din Fârţăneşti, la „Românii au talent”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grupul „Tinereţe fără bătrâneţe” din comuna Fârţăneşti, judeţul Galaţi, este gata să rupă scena „Românii au talent”, în această seară de vineri, de la ora 20,30, la Pro Tv.

Înfiinţat în 2023, cu o componenţă majoritar feminină, grupul duce mai departe tradiţia din zona Moldovei şi voia-bună. Cu vârste cuprinse între 50 şi 77 de ani, artistele se întâlnesc „ca fetele” şi repetă cântece şi dansuri, se întrec în cusături tradiţionale pe ii şi poale. Au şi câteva instrumentişti de partea lor şi, cel mai important, se bucură de susţinerea familiilor.

Pentru că au făcut din şezătoare spectacol, au cucerit marele premiu la un festival de folclor din Râmnicu Sărat. Iar trofeul a încurajat grupul să continue. Să ducă mai departe tradiţia şi să împărtăşească secretul tinereţii fără bătrâneţe: veselia, optimismul şi încrederea în forţele proprii şi în cei care îţi sunt alături.

Merită să descoperiţi grupul din Fârţăneşti, în această seară, la „Românii au talent”.

Citit 128 ori Ultima modificare Joi, 09 Aprilie 2026 23:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro