Șoferi beți și fără permise, prinși pe drumurile din Galați

Șoferi beți și fără permise, prinși pe drumurile din Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doi conducători auto au ajuns în custodia poliției după ce a fost depistați în trafic sub influența alcoolului și fără permise.

Unul dintre ei, care s-a și autoaccidentat, a fost plasat în arest la domiciliu. Este vorba despre un gălățean de 40 de ani, care s-a răsturnat cu mașina pe strada Macului. Într-o curbă la stânga, nu a mai putut controla direcția și a părăsit carosabilul, în urma accidentului rezultând, din fericire, doar pagube materiale. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că bărbatul de la volan avea o alcoolemie de 0,72 la mie, iar rezultatele la probele biologice prelevate la spital au arătat o concentrație de 1,49 grame la mie alcool pur în sânge. Pentru că verificările ulterioare au arătat că gălățeanul nu deținea permis de conducere, polițiștii l-au reținut, Judecătoria dispunând ulterior măsura arestului la domiciliu.

Ceva mai ușor a scăpat un localnic de 56 de ani din Bălăbănești, depistat la volanul unui tractor cu remorcă, pe DJ 251 A, la Drăgușeni. Acesta nu deținea permis şi avea o alcoolemie de 0,42 la mie în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei și a eventualului consum de substanțe interzise, rezultatele analizelor de laborator indicând o alcoolemie de 0,84 grame la mie alcool pur în sânge. Acestor probleme li s-a mai adăugat una, și anume faptul că remorca tractorului nu era înregistrată. Sub acuzațiile de conducere fără permis, sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, omul a fost dus în fața unui judecător de la Tg. Bujor, care l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citit 502 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Mai 2026 19:00

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro