La o aniversare rotundă, 150 de ani de la înfăptuirea Actului Unirii de la 24 ianuarie 1859, Grupul Şcolar „Paul Bujor”, din Bereşti, a făcut, joia trecută, să bată mai tare inimile elevilor de la cursurile primare, printr-o lecţie de istorie, în PowerPoint, cuplată cu o serbare a cărei oglindă a fost „Hora Unirii”. Imaginile, proiectate pe un ecran, la Centrul de Documentare şi Informare, prin grija bibliotecarei Maria Bolea, şi alocuţiunea profesoarei Carmen Dimitriu au conturat evenimentul, apropiindu-l de puterea de înţelegere a învăţăceilor. Iar ca serbarea să fie serbare, li s-a dat după aceea „cuvântul” artiştilor-şcolari de la clasele IV-a A (învăţătoare, Gabriela Dică) şi a IV-a B (învăţătoare, Liliana Iordache). Au fost readuse în faţa auditoriului momente decupate parcă din cartea de căpetenie a neamului şi literatura Unirii. Sceneta „Moş Ion Roată şi Unirea”, cu Brânduşa Negru în rolul ţăranului şi eleva de gimnaziu Mariana Enache, „împrumutată” de la clasa a VIII-a pentru a-l juca pe Cuza, a fost urmărită cu sufletul la gură. La final, aplauze şi…desfacerea unei cutii cu dulciuri aniversare, oferită de doamna Gabriela Dică.
„Hora Unirii” şi…dulciuri
Luni, 26 Ianuarie 2009 02:00

Toader Istode
Articole recente - Toader Istode
- Şeful Poliţiei Bereşti a demisionat şi a plecat în Anglia- La Bereşti s-a redeschis notariatul
- Poftiţi la Sărbătoarea Salcâmului de la Bereşti!
- Porc otrăvit, ţinut la rece în beci. Se întâmplă la Bereşti
- Oamenii din Meria se tem pentru viaţa lor: Vârstnici tâlhăriţi în propriile case