Opt persoane fără adăpost afectate de ger

Opt persoane fără adăpost afectate de ger
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Opt persoane au fost preluate de pe străzi de echipaje ale Ambulanţei în cursul zilei de miercuri şi a dimineţii de joi. După acordarea primului-ajutor, trei dintre pacienţi au fost transportaţi către Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Galaţi, un altul, găsit pe raza municipiului Tecuci, a fost transportat la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din acest oraş, în vreme ce ceilalţi patru au fost duşi către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 67 de ani, care, atunci când a fost preluat de echipajul de Ambulanţă, se afla în stare de hipotermie. Al doilea pacient este tot un bărbat, din comuna gălăţeană Smârdan, care, atunci când a fost adus la spital avea degerături la degetele ambelor mâini. Tot cu degerături la mâna stângă a fost adusă la spital şi o gălăţeancă de 52 de ani. Din cauza seriozităţii acestora, pacienta a fost internată în clinica de Chirurgie Plastică a Spitalul Judeţean, unde medicii încearcă să-i salveze ţesuturile care au suferit degerături.

10 apeluri pe oră, în ultimele zile

Şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, ne-a informat despre faptul că în zilele cu ger, numărul telefoanelor primite la dispeceratul Serviciului de Ambulanţă ajunge la o medie de 10 apeluri pe oră.

„Dacă în mod normal primeam aproximativ 150 de apeluri pe zi, în ultimele zile numărul acestora a crescut la 200 – 250. Acest fapt se explică prin temperaturile scăzute care au fost înregistrate în ultimele zile. Cele mai multe apeluri se înregistrează dimineaţa şi în intervalul orar 18.00 – 0.00”, ne-a explicat dr. Polinschi.

Citit 1381 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2012 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.