Gălăţean care a „uitat” să-şi achite benzina la Brăila

Gălăţean care a „uitat” să-şi achite benzina la Brăila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Miercuri seară, la ora 23,10, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost anunţată că o maşină de culoare neagră a alimentat la o staţie peco situată pe Calea Călăraşilor fără a plăti combustibilul. Maşina în cauză nu avea montată în partea din spate plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi a fost alimentată cu benzină în valoare de 95,97 de lei. La scurt timp, poliţiştii brăileni au identificat în trafic autoturismul în cauză, care era condus de M.M., 24 de ani, din municipiul Galaţi. De asemenea, pe locul din dreapta faţă a fost identificat P.M., de 24 de ani, tot din municipiul Galaţi. Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Citit 4307 ori Ultima modificare Joi, 02 Februarie 2012 22:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.