Galaţiul, sub cod portocaliu
Foto: Foto: Sorin Pană

Galaţiul, sub cod portocaliu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, la finele unei videoconferinţe cu prefecţii şi primul ministru prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea a declarat că în judeţul nostru s-a decis menţinerea drumurilor naţionale deschise prin patrulare, iar dacă situaţia o va cere, acestea vor fi închise.

"În Judeţul Galaţi sunt închise nouă drumuri judeţene, dar în toate satele şi comunele se poate ajunge pe rute ocolitoare. S-a format din nou Comandamentul de Iarnă şi vom ţine în permanenţă sub supraveghere situaţia drumurilor”, a spus Florea. Acesta a mai declarat că, luni, se va învăţa în toate unităţele şcolare din judeţ. Excepţie fac unităţele de învăţământ de la Biciumeni, unde nu s-a reuşit deblocarea totală a căilor de acces. De asemenea, prefectul a ţinut să precizeze că sunt din nou probleme în ce priveşte alimentarea cu apă a locuitorilor din Galaţi.

„Debitul de la Priza Dunării este foarte mic. Am avut ceva probleme cu energia lectrică şi de aceea au apărut din nou probleme la debit. Nu mai avem, momentan, probleme cu încălzirea. Se merge încă pe încălzirea cu gaze, pentru că mai avem încă gaz pentru câteva zile. Avem şi o rezervă de păcură, care ne va ajuta pentru ca trei patru zile să putem asigura căldura în apartamenele gălăţenilor” a mai spus Florea.

Prefectul a recunoscut că prognozele meteorologice nu sunt îmbucurătoare dar a promis că va ţine situaţia sub control: „Se face patrulare şi încercăm să menţinem deschise toate Drumurile Naţionale şi Judeţene. Există posibilitatea să închidem din nou DN 24D, între Cuca şi Băleni, dar vă asigur că se poate ajunge în cele două localităţi pe rute ocolitoare. Am trimis la toate primăriile din judeţ atenţionări şi le-am spus primarilor să se ocupe de aprovizionare, inclusiv cu medicamente, pentru a nu exista probleme în perioda Codului Portocaliu, în cazul în care vântul ne va face probleme şi vom aveam din nou drumurile blocate”. În timpul videoconferinţei de ieri s-a discutat şi despre ceea ce va urma la expirarea Codului Portocaliu.

„Am discutat în videoconferinţă şi ne pregătim temeinic pentru inundaţii. După atâta zăpadă, cel mai probabil vor veni inundaţiile”, a conchis prefectul. Cel mai bine, înainte da pleca la drum, este să vă interesaţi de starea vremii şi de condiţiil eîn care se circlaă pe Drumuriel Naţionale şi Judeţene.

Citit 1816 ori Ultima modificare Duminică, 12 Februarie 2012 23:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.