Focar de toxiinfecţie alimentară la Corod

Focar de toxiinfecţie alimentară la Corod
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un focar de toxiinfecţie alimentară a fost semnalat în cursul zilei de luni în comuna gălăţeană Corod. Este vorba despre cinci dintre membrii unei familii, cu vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani. La aproximativ cinci ore după ce au mâncat ciorbă de perişoare care conţinea carne tocată din comerţ şi caş de capră, oamenii au început să aibă vărsături şi scaune diareice, însoţite de o stare generală proastă. 

„Persoanele s-au prezentat la Spitalul Municipal din Tecuci, unde a fost stabilizate. În momentul de faţă, starea lor de sănătate este bună. Vom analiza care este alimentul incriminat în declanşarea toxiinfecţiei alimentare”, a declarat directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Sursa citată a insistat asupra faptului că, odată cu încălzirea vremii, autorităţile se aşteaptă ca astfel de cazuri să fie din ce în ce mai frecvente. Oamenii sunt sfătuiţi să acorde o atenţie deosebită locului de unde îşi procură produsele lactate, în special caşul, deoarece acest aliment se poate altera foarte uşor, dacă este păstrat în condiţii improprii.

Citit 1179 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Martie 2012 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.