Conflict cu sabie şi cuţite în plină stradă

Conflict cu sabie şi cuţite în plină stradă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un gălăţean în vârstă de 32 de ani susţine că a fost lovit şi înjunghiat de patru bărbaţi, pe o stradă din apropierea Liceului Metalurgic. Bărbatul povesteşte că abia coborâse din maşină, în momentul în care cei patru agresori au tăbărât pe el cu pumnii şi cuţitele. În urma incidentului, bărbatul a venit la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru îngrijiri medicale. Medicii au descoperit că pacientul avea mai multe urme de lovituri, provenite de la un obiect ascuţit, în zona spatelui, motiv pentru care l-au internat în secţia de Chirurgie Toracică.

De pe patul de spital, gălăţeanul spune că speră să îi recunoască pe cei patru agresori, pe care nu îi mai văzuse până atunci, pentru a-i putea da pe mâna poliţiei.

Autorităţile infirmă varianta bărbatului Varianta poliţiei cu privire la ceea ce s-a întâmplat de fapt, diferă semnificativ de ceea ce ne-a povestit bărbatul internat. Potrivit autorităţilor, nu era prima oară când cei implicaţi în altercaţie se întâlneau. De fapt, tot conflictul a fost generat de unele dispute mai vechi între cele două părţi combatante. În plus, faţă de prima variantă, în poveste mai apare şi o sabie.

„Din cercetările de până acum, reiese faptul că gălăţeanul de 32 de ani este cel care a provocat incidentul. Acesta a coborât din maşină şi, înarmat cu o sabie, i-a atacat pe cei patru bărbaţi. Doi dintre aceştia au ripostat, unul lovindu-l cu un cuţit şi altul cu pumnul. În momentul de faţă bărbatul de 32 de ani este cercetat pentru port ilegal de armă albă şi lovire. Ceilalţi doi suspecţi sunt cercetaţi unul pentru port ilegal de cuţit şi vătămare corporală, în vreme ce al doilea, pentru lovire. Ceilalţi doi bărbaţi din grup au calitatea de martori,” ne-a explicat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Citit 2506 ori Ultima modificare Vineri, 30 Martie 2012 23:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.