- Gălăţenii care au avut ghinionul ca în ultimele două săptămâni să constate că benzina din rezervor le-a dispărut ca prin farmec pot acum răsufla uşuraţi! Poliţiştii au reuşit să dea de urma a doi tineri care se ocupau cu furtul de combustibil din autoturisme, aceştia fiind depistaţi pe strada Frunzei, la câteva minute după ce dăduseră o nouă lovitură.
- Ceea ce i-a dat de gol pe Valentin C., de 32 de ani şi Robert M., de 20 de ani, au fost un bidon plin cu zece litri de benzină, două PET-uri goale şi un furtun de trei metri. Cei doi au fost preluaţi de poliţiştii de la Compartimentul Furturi din Auto, oamenii legii având suspiciuni că au în faţă hoţi cu experienţă.
"În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi suspecţi au sustras combustibilul respectiv din rezervorul unui autoturism parcat pe strada pe care fuseseră depistaţi. Cu ocazia extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt suspecţi de comiterea altor şapte fapte similare, în perioada 22 aprilie - 10 mai, când, prin forţarea buşonului, au sustras combustibil din rezervoarele autoturismelor", ne-a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
- Valentin şi Robert au fost reţinuţi de procurori şi prezentaţi Judecătoriei Galaţi cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii le-au dat mandate pe 29 de zile pentru furt calificat.
Gălăţeni, păziţi-vă maşinile! Doi hoţi au golit opt maşini în două săptămâni! Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde acționează astăzi Poliția Locală Unde sunt amplasate astăzi radarele Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată Sute de șoferi sancționați pentru viteză și consum de alcool Militarii trebuie instruiți în condiții de război. Ministrul Apărării, în vizită la Smârdan
Mai multe din această categorie: