Handbalistul Marian Cozma, înjunghiat mortal într-o discotecă din Ungaria

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Componentul naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, într-o discotecă din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic.

Conform presei locale, handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţa. Coechipierii săi au fost transportaţi la spital, cu răni serioase, tot prin înjunghiere. Agresorii de etnie rromă, cu care intraseră în conflict cei trei sportivi, nu au fost găsiţi, conform unui anunţ al Poliţiei din ţara vecină, nu au fost găsiţi.

Marian Cozma, care a participat cu naţionala României la Campionatul Mondial din Croaţia, a debutat în reprezentativă în 2002, într-un meci împotriva Belarus. Înainte de transferul la Veszprem din 2006, Marian Cozma a evoluat la Dinamo Bucureşti.

Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a confirmat că a primit vestea tragică, dar nu a dorit să facă declaraţii pe marginea tragediei.

În martie 2005, Cozma, care evolua la Dinamo Baumit Bucureşti, a fost bătut şi înjunghiat de un grup de opt persoane. Cozma a avut o plagă pe spate, în apropierea coloanei vertebrale, de 8 cm lungime şi 3 cm adîncime. Handbalistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar medicii i-au spus că a avut noroc că nu a rămas paralizat.

Citit 1281 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.