VIDEO - Incendiu violent la un service de la Vânători! Pagubele se apropie de patru milioane de euro

VIDEO -  Incendiu violent la un service de la Vânători! Pagubele se apropie de patru milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dezastru la sediul unui service auto de la Vânători! Un incendiu deosebit de violent care a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică a făcut scrum afacerea, dar şi mai multe autoturisme aflate la firmă pentru reparaţii. Focul care a cupriuns toate clădirile service-ului a fost observat de un trecător în jurul orei 3.30. Omul a anunţat pompierii, opt autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, o maşină de la descarcerare şi scara rulantă deplansându-se la faţa locului pentru stingerea focului.

"Întreaga operaţiune, care a fost deosebit de complexă, a durat până în jur de ora 9.00, când a fost lichidat incendiul. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră clădirea administrativă, hala, situate pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, şi mai multe autoturisme. De asemenea, luase foc şi un autocamion, care din cauza pericolului de explozie pe care îl reprezenta a fost stins cu prioritate. Pompierii au fost cei care l-au salvat şi pe paznicul service-ului, care a fost găsit dormind într-o maşină, lângă hală", ne-a precizat cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

În urma incendiului izbucnit, se pare, din cauza unor probleme la cuptorul de uscare de la vopsitorie, au ars cele două clădiri ale societăţii şi 16 autoturisme. De asemenea, trei maşini au fost avariate. Potrivit primelor estimări, prejudiciul este unul imens: 2,1 milioane de euro contravaloarea halei, 1,5 milioane de euro utilajele şi circa 100.000 de euro, maşinile distruse. Dacă informaţiile potrivit cărora patronul nu avea asigurare decât pentru o parte a halei, proprietarii maşinilor arse vor trebui să se bazeze ori pe propriile asigurări ori să îl acţioneze în judecată pe administrator.

Citit 5770 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iunie 2012 15:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.