Atenţie şoferi! Strada Barboşi, închisă două zile pentru asfaltare

Atenţie şoferi! Strada Barboşi, închisă două zile pentru asfaltare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Stimaţi şoferi, joi şi vineri (18 şi 19 octombrie) ocoliţi cu grijă strada Barboşi! Motivul? După cum ne-a comunicat Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi, strada va fi închisă timp de două zile pentru a fi turnat stratul de asfalt, operaţiune ce închide lucrările de reabilitare începute în luna septembrie.
Circulaţia autovehiculelor va fi închisă joi şi vineri pe strada Barboşi, între intersecţia cu strada Prelungirea Brăilei şi intersecţia cu strada Oltului. Rutele alternative sunt fie pe strada Oltului fie pe strada Brăilei sau Şoseaua de Centură şi apoi pe strada Eliza Leonida Zamfirescu şi strada Dr. Petru Groza.
Lucrările pe strada Barboşi, între strada Prelungirea Brăilei şi strada Oltului au demarat la începutul lunii septembrie, termenul de execuţie fiind sfârşitul lunii octombrie. Potrivit Primăriei, Pe lângă reparaţia celor peste 800 de metri liniari de covorul asfaltic, au fost ridicate la noua cotă a carosabilului bordurile, căminele şi gurile de scurgere, au fost amenajate trotuarele, iar pe anumite porţiuni executate alveole de parcări auto.
Citit 1769 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Octombrie 2012 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.