Victime colaterale: femei băgate în spital de şoferi neatenţi

Victime colaterale: femei băgate în spital de şoferi neatenţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două reprezentante ale sexului frumos au fost rănite după ce maşinile în care se aflau au fost implicate în evenimente rutiere pe fondul neatenţiei. Poliţiştii au demarat anchete în ambele cazuri.

Accident cu microbuzul

O femeie de 42 de ani a ajuns în spital după ce un microbuz a lovit în forţă maşina în care aceasta se afla. Impactul s-a produs pe strada Ileana Cosânzeana din Galaţi, din cauza şoferului microbuzului, un bărbat de 35 de ani din Frumuşiţa, care nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea". Vehiculul a lovit autoturismul condus regulamentar de un brăilean de 44 de ani, iar femeia de 42 de ani, pasageră în această maşină, a suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Şoferul microbuzului este cercetat penal.

Impact cu podul la Furcenii Noi

Evenimentul s-a produs în seara zilei de 3 ianuarie, pe DJ 252. Un tânăr de 19 ani, din Munteni, aflat la volanul unei maşini, a derapat pe când rula pe raza localităţii Furcenii Noi şi a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, o adolescentă de 15 ani, pasageră în maşină, a fost rănită uşor şi transportată la spitalul din Tecuci pentru îngrijiri medicale.

Citit 1514 ori Ultima modificare Vineri, 04 Ianuarie 2013 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.