Dosare penale pentru braconaj piscicol pe malul Dunării

Dosare penale pentru braconaj piscicol pe malul Dunării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au prins cinci bărbaţi care pescuiau în Dunăre fără a deţine documentele necesare desfăşurării acestei activităţi.

„Cei cinci gălăţeni, cu vârstele cuprinse între 22 de ani şi 38 de ani, au fost depistaţi pe malul stâng al fluviului Dunărea, la Trecere Bac. Doi dintre aceştia pescuiau dintr-o barcă de tablă cu ajutorul unei plase din aţă pescărească în lungime de 50 m, lăţimea de 3 m şi mărimea ochiului de 40 x 40 mm, având pescuită o cantitate de cinci kilograme de peşte, specia caras, iar ceilalţi trei cetăţeni pescuiau de pe mal cu ajutorul unor năpătci. Colegii noştri au ridicat plasa din aţă pescărească şi cele trei plase, în valoare totală de 1.600 de lei, barca din tablă, în valoare de 1.000 de lei, în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte a fost predată unei unităţi de profil în vederea valorificării”, ne-a declarat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

 Cei cinci pescari s-au ales cu dosare penale.

Citit 2308 ori Ultima modificare Duminică, 24 Martie 2013 15:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.