Boc spune că nu ştia că şeful DGIPI e anchetat şi că dacă avea informaţii, nu accepta numirea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Emil Boc a declarat că nici el şi nici ministrul Internelor, Dan Nica, nu au ştiut că şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Cornel Şerban, este anchetat de DNA şi că dacă ar fi avut astfel de informaţii, nu l-ar fi numit pe acesta la conducerea Direcţiei.

"Eu procedez în baza legii: sunt funcţii pentru care pot decide de unul singur nominalizarea unei persoane, sunt funcţii unde pot decide numai la propunerea ministrului de resort. În cazul de faţă, lege spune foarte clar că la propunerea ministrului de Interne, practic primul-ministru semnează decizia de numire în funcţie, lucru pe care l-am făcut în acel caz", a spus Boc, la Antena 3.

Întrebat dacă ştia că şeful DGIPI este anchetat de DNA şi urmărit de SRI, premierul a răspuns negativ.

"Nu aveam de unde să ştiu acest lucru şi nici ministrul Dan Nica nu a ştiut acest lucru în momentul în care a propus această nominalizare, pentru că dacă am fi ştiut, evident că nu am fi luat o asemenea decizie, mai ales că acesta fusese interimar cu multă vreme înainte de a fi nominalizat", a arătat Boc.

Atenţionat că ar fi putut afla astfel de informaţii dacă s-ar fi consultat cu preşedintele Traian Băsescu, Boc a răspuns că nu există o asemenea prevedere legală şi că nu ştie de ce se crede că preşedintele ar fi ştiut despre acest lucru.

Cornel Şerban a demisionat, miercuri, de la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, el fiind reţinut, marţi noaptea, de procurorii anticorupţie.

La conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI a fost numit Gelu Drăjneanu.

Şeful DGIPI Cornel Şerban, şeful Diviziei de Operaţiuni din DGA, Petre Pitcovici, omul de afaceri Puiu Popoviciu şi Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti au fost reţinuţi de DNA, în noaptea de marţi spre miercuri. Potrivit unui comunicat remis, miercuri, de DNA, Cornel Şerban este acuzat de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase.

Ministrul Dan Nica intenţionează să desfiinţeze Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) şi să restructureze "din temelii" Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), potivit unor surse ministeriale.

Citit 999 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.