O gălăţeancă şi-a băgat prietenii în belea după ce a plănuit să-şi jefuiască patroana

O gălăţeancă şi-a băgat prietenii în belea după ce a plănuit să-şi jefuiască patroana
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O tânără de 21 de ani din Galaţi riscă să plătească cu libertatea după ce a abuzat de încrederea patroanei firmei la care lucra. Femeia, împreună cu alţi doi tineri, au fost surprinşi de poliţişti în timp ce "goleau" sediul societăţii comerciale de mai multe echipamente de birou pe care voiau să le transporte cu un taxi. Patrula Secţiei 2 i-a depistat pe tânără şi pe unul dintre complici, un tânăr de 25 de ani, în timp ce scoteau din incinta firmei un monitor de calculator şi o cameră web. La poartă îi aştepta un taxi la volanul căruia se afla cel de-al doilea complice, un gălăţean de 26 de ani. În maşină se afla deja un alt monitor, care fusese sustras din acelaşi loc cu câteva minute mai devreme. Aşa au aflat poliţiştii că tânăra, angajată a firmei cu pricina, intrase nestingherită în sediu, folosindu-se de cheia pe care i-o încredinţase patroana. Bunurile, în valoare de 2.500 de lei, au fost restituite societăţii păgubite, iar celor trei tineri le-a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat. Ei riscă, fiecare, câte o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Citit 2333 ori Ultima modificare Luni, 22 Iulie 2013 17:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.