Cod galben de precipitaţii pentru judeţul Galaţi

Cod galben de precipitaţii pentru judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ANM a emis o atenţionare cod galben pentru toate judeţele din Moldova, unde până vineri dimineaţă se vor înregistra precipitaţii care pot ajunge la 25 de litri pe metru pătrat şi izolat la 50-60 l/mp, cele mai mari cantităţi fiind aşteptate în nordul Moldovei şi în zonele de deal şi munte.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia naţională de Meteorologie (ANM), începând de joi, ora 21.00 şi până vineri, ora 09.00, vor fi ploi pe arii extinse în estul, sudul şi centrul ţării.

"Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în Moldova cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp", se arată în avertizare.

Codul galben a fost emis pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi şi Vrancea.

Meteorologii au precizat că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în această după-amiază, cu caracter local în majoritatea regiunilor. Cantităţi de apă de 30 - 35 de litri pe metru pătrat vor fi şi în zona Carpaţilor Meridionali, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania.

Citit 1333 ori Ultima modificare Joi, 12 Septembrie 2013 12:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.