Tinerii moldoveni protestează la Chişinău, Ungheni şi Bălţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Manifestaţii anticomuniste au loc marţi şi la Ungheni şi Bălţi, două oraşe importante ale Republicii Moldova, tinerii în special ieşind în stradă pentru a acuza fraudarea alegerilor.

Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, autocare cu susţinători ai opoziţiei - care voiau să participe la mitingul convocat pentru marţi dimineaţa în Piaţa Marii Adunări Naţionale - au fost blocate la intrarea în Chişinău.

Circa 30.000 de persoane s-au strâns marţi dimineaţa în centrul Chişinăului pentru a cere repetarea alegerilor, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere. Acţiunile au degenerat însă în ciocniri, soldate cu răniţi, iar liderii opoziţiei şi-au chemat din nou simpatizanţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi le-au spus că violenţele sunt provocări puse la cale de regimul preşedintelui Vladimir Voronin, al cărui mandat expiră marţi, 7 aprilie.

Serviciul de Pază şi Protecţie, care asigură securitatea Preşedinţiei, a ajuns marţi la un armistiţiu cu protestatarii cărora le-a propus să plece din faţa clădirii, promiţându-le în schimb că nu vor folosi tunurile cu apă. O bună parte dintre manifestanţi au dat curs apelului şi au plecat spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde liderii opoziţiei le dăduseră întâlnire pentru ora 14.00.

Sediul Preşedinţiei moldovene a fost incendiat marţi, iar forţele de ordine au folosit tunurile cu apă pentru a stinge flăcările.

Anterior, clădirea Parlamentului de la Chişinău fusese incendiată. Mai multe persoane au scos mobilier, căruia i-au dat foc la intrare. Geamurile Parlamentului au fost sparte, iar în faţa legislativului nu mai exista niciun poliţist. Forţele de ordine se retrăseseră în interiorul Parlamentului şi se baricadaseră acolo.

Citit 859 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.