Vinul nou a pus pumnii la treabă în weekend! Şase bătăi au umplut Camera de Gardă

Vinul nou a pus pumnii la treabă în weekend! Şase bătăi au umplut Camera de Gardă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Galaţi, Nămoloasa, Bereşti şi Cudalbi au fost localităţile care au „furnizat”, în două zile, recolta de bătuţi pe fondul consumului de alcool


Ambulanţele şi paramedicii de la SMURD au avut serios de treaba la finele săptămânii trecute ca urmare a numeroase solicitări primite pe 112. Cele şase cererile de ajutor medical au vizat nu mai puţin de opt victime ale unor conflicte mai mult sau mai puţin domestice, cu diferite cauze, dar toate având un numitor comun: băutura.

„Este un  număr mare de persoane rănite în cadrul unor agresiuni într-o perioadă atât de scurtă de timp. Toate agresiunile au avut loc pe fondul consumului de alcool. Victimele au suferit în marea lor majoritate traumatisme cranio-cerebrale sau la nivelul membrelor superioare şi inferioare”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Bătaie la IREG şi pentru un loc de parcare

Caracterul conflictelor care au degenerat în bătaie a fost unul cât se poate de variat. Echipajele de urgenţă au ridicat răniţi din baruri, aşa cum s-a întâmplat la Galaţi, unde trei indivizi s-au ales cu capetele sparte în urma unei încăierări în zona IREG, sau la Cudalbi, unde, tot pe fondul consumului de alcool la cârciumă, un tânăr de 26 de ani a căzut victimă unei altercaţii fizice. Spiritele au dat în clocot şi în câteva familii, sub influenţa lui Bachus, un gălăţean reuşind să-şi bage mama de 84 de ani în spital după ce i-a provocat, cu un băţ, numeroase leziuni în zona capului. În acelaşi registru se înscrie şi o bătaie de la Nămoloasa, unde un bărbat care a considerat că viitorul lui ginere, de 36 de ani, nu este destul de bun pentru fiica sa, a trecut la corecţii fizice după câteva pahare de alcool. Nu în ultimul rând, la Bereşti, un bărbat în vârstă de 65 de ani a plătit scump un loc de parcare în piaţă. Fără să îşi dea seama, omul, venit la cumpărături, a parcat pe locul altcuiva, gest care l-a costat o bătaie pe cinste, în urma căreia s-a ales cu capul spart.

Citit 1914 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 14:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.