Unde duce sfidarea regulilor rutiere. Un copil a fost rănit de un căruţaş beat

Unde duce sfidarea regulilor rutiere. Un copil a fost rănit de un căruţaş beat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un copil de numai 10 ani din Independenţa a ajuns la spital după ce a nimerit în calea unui atelaj. Minorul, care se deplasa cu bicicleta pe un drum din comună, a fost acroşat de căruţa condusă de un bărbat de 42 de ani în momentul în care a pătruns pe contrasens. Copilul a fost dus la Pediatrie, iar căruţaşul la poliţie, mai ales după ce agenţii au stabilit că acesta nu era în deplinătatea capacităţilor de a conduce vehicule, având o alcoolemie în aerul respirat de 0,85 la mie. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Şoferi şi pietoni, ochii în patru!

Pentru a nu deveni victime sau, după caz, autori ai unor evenimente rutiere, poliţiştii ne recomandă în trafic prudenţă maximă. În plus:

- verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului!

- adaptaţi viteza la condiţiile de drum, trafic şi meteo!

- echipaţi-vă autoturismele cu pneuri de iarnă!

- respectaţi limitele legale de viteză!

- nu urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool!

- puneţi-vă centura de siguranţă!

- atenţie sporită în zonele în care sunt prezenţi copii!

- alegeţi locurile de parcare special amenajate!

Citit 1117 ori Ultima modificare Marți, 26 Noiembrie 2013 16:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.