Bărbatul care şi-a împuşcat fosta soţie de trei ori s-a predat poliţiei

Bărbatul care şi-a împuşcat fosta soţie de trei ori s-a predat poliţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marian Vasiliu, bărbatul care şi-a împuşcat fosta soţie cu un pistol de airsoft, s-a predat la poliţie. Bărbatul a aflat că este căutat de oamenii legii şi a decis să meargă de bună voie să dea declaraţii. „Bărbatul s-a prezentat la poliţie şi este audiat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi violare de domiciliu”, ne-a declarat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Marian Vasiliu şi-a recunoscut fapta şi a mărturisit că nu avea în intenţie să îi facă rău fostei sale soţii. „M-am dus la ea să ne împăcăm. A plecat de mai multe ori de acasă, fără să spună vreodată că vrea să divorţeze. Am investit o viaţă de om în femeia asta şi am vrut să ne împăcăm. Când am văzut că ea nu vrea să stea la discuţii m-am enervat", a mărturisit bărbatul. După ce şi-a împuşcat soţia, Marian Vasiliu a plecat pur şi simplu de la locul faptei. A avut în intenţie să se sinucidă, dar declaraţiile făcute de Rodica Vasiliu la adresa lui l-au făcut să se răzgândească. Astfel, s-a decis să meargă la poliţie să povestească toată întâmplarea. „Locuieşte cu un alt bărbat de un an şi jumătate, dar anul trecut am fost împreună la mare. Când am bani vine acasă, după aceea pleacă iar. O primesc de fiecare dată pentru că e soţia mea şi fără ea nu mai am niciun rost. Am vrut să îmi pun capăt zilelor şi nu a fost prima tentativă de acest gen. M-am decis însă să spun adevărul”, a mai adăugat bărbatul. Acesta a recunoscut şi faptul că a aruncat pistolul imediat după comiterea faptei. Anchetatorii vor decide, după audieri, dacă se impun şi măsuri preventive faţă de Marian Vasiliu.

Citit 1589 ori Ultima modificare Vineri, 07 Martie 2014 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.