Fără vize pentru moldovenii cu paşapoarte biometrice
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Fără vize pentru moldovenii cu paşapoarte biometrice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cetăţenii Republicii Moldova, titulari de paşapoarte biometrice, pot intra, începând de ieri, în România şi pot rămâne pe teritoriul ţării noastre fără a avea obligaţia de a deţine viză. Astfel, moldovenii pot sta în România cel mult 90 de zile, în cursul oricărei perioade de 180 de zile.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare (precum şi a Regulamentului CE 562/2006), cetăţenilor Republicii Moldova li se permite intrarea în România fără viză dacă respectă mai multe condiţii. Aceştia trebuie să prezinte documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi să facă dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea. De asemenea, cetăţenii moldoveni trebuie să facă dovada că nu sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili şi că pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării.

Poliţiştii de frontieră vor face verificări în cazul moldovenilor care trec graniţa fără viză, pentru a stabili dacă aceştia au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera României cu documente false.

De asemenea, rămân în vigoare prevederile Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, în sensul că cetăţenii Republicii Moldova, titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de către autorităţile competente, pot călători şi sta pe teritoriul României, având obligaţia de a nu depăşi limita de 50 km de la linia de frontieră şi de a respecta condiţiile şi scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document.

În vederea fluidizării traficului de pasageri la frontiera cu Republica Moldova, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus suplimentarea personalului care să realizeze un nivel ridicat al verificărilor pentru intrarea, respectiv ieşirea în/din România dinspre/ înspre Republica Moldova, precum şi pentru soluţionarea cu operativitate a oricărui posibil litigiu de trafic.

Un paşaport biobetric costă, în Republica Moldova, 700 de lei moldoveneşti (38 de euro) şi este eliberat după 30 de zile de aşteptare. Cine doreşte să obţină un paşaport biometric în doar trei ore trebuie să scoată din buzunar 2.280 de lei modoveneşti (123 de euro).

Citit 3297 ori Ultima modificare Luni, 28 Aprilie 2014 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.