Galaţi Auto Show - Toţi caii-putere într-un singur loc

Galaţi Auto Show - Toţi caii-putere într-un singur loc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Iubitorii bijuteriilor pe patru roţi din Galaţi vor fi răsfăţaţi în acest weekend cu cea de-a treia ediţie a salonului auto Galaţi Auto Show, eveniment ce îşi propune să aducă pe malurile Dunării cele mai importante modele auto ale acestui an. De altfel, la această ediţie şi-au anunţat prezenţa toţi dealerii auto importanţi din zona Galaţi-Brăila.

Evenimentul ce va începe vineri, de la ora 17.00, se va desfăşura pe Faleza Superioară, urmând ca această arteră de circulaţie să fie închisă traficului.

Vedetele salonului

Gălăţenii vor putea vedea pe viu, în premieră, noua Toyota Aygo. Tema designului noului model Aygo a fost denumită ‘J-Playful’, o trimitere directă la universul cultural contemporan al tinerilor japonezi, caracterizat de formele puternice şi îndrăzneţe. Începând cu noul design iconic al părţii frontale, în forma literei ‘X’, şi până la opţiunile de personalizare, toate deciziile inginereşti ale noului Aygo au fost luate avându-se în vedere ideea de ”fun”. Aygo vine cu avantajul că poate fi “tunat” chiar din fabrică.

De altfel, mai mult de zece elemente constructive pot fi înlocuite cu variante de diferite culori sau forme, permiţându-le clienţilor crearea propriei variante Aygo. Construcţia inteligentă şi strategia de instalare atent gândită permit o personalizare directă, cu costuri reduse, asigurând menţinerea preţului şi timpilor de livrare în standardele segmentului A.

Poftiţi la ecologie!

Cei de la Renault vin cu cea mai bună soluţie pentru cei care vor să conducă “verde”. Renault Twizy este pregătit să electrizeze traficul urban, cu un design complet inovator, un concept distractiv şi îndrăzneţ, deschis şi energizant! Proiectat de la bun început ca un ultramobil cu un spirit provocator, Renault Twizy este pe cale să schimbe universul auto!

Toate marile aglomerari urbane sunt congestionate: Renault Twizy este soluţia de mobilitate urbană. Proiectat de la bun început ca un vector de mobilitate urbană sută la sută electrică, Renault Twizy nu are echivalent pe piaţă. Destinat atât femeilor cât şi bărbaţilor, Twizy nu se adresează unei anumite categorii de clienţi, ci tuturor celor care caută un vehicul ieşit din tipare şi plin de senzaţii, economic şi ecologic în aceeaşi măsură.

Eleganţă la superlativ

Iubitorii segmentului SUV vor putea admira pe viu şi unul dintre cele mai importante modele ale francezilor de la Citoren, noul C4 Cactus. Stilul Citroën C4 Cactus exprimă atât tehnologia cât şi calitatea percepută. Suprafeţe elegante şi netede, volume fluide, plafon flotant… Designerii au reuşit să îmbine perfect estetica şi functionalitatea.

Fiecare funcţie este asociată cu un element grafic puternic, cum ar fi ‘Airbump’-ul. Situat pe laterale şi barele de protecţie, acesta consolidează stilul, caracterul, dar, în acelaşi timp, protejează maşina, graţie unui material flexibil, rezistent la zgârieturi, ce integrează capsule de aer pentru a absorbi şocurile. Citroën C4 Cactus propune un interior dedicat confortului. Spaţiul interior a fost conceput pentru şofer şi pasageri, cu o planşă de bord rafinată, comenzi intuitive sută la sută digitale, concentrate pe două ecrane, scaune anterioare inspirate de designul unei canapele, materiale autentice şi naturale (ţesătura de bumbac ‘bleu chiné’, piele naturală ‘camel’)… pentru un ambient relaxat şi elegant.

Facile, economice şi ecologice, accesibile tuturor şi conectate: tehnologiile modelului Citroën C4 Cactus sunt incontestabil orientate către noile nevoi ale automobiliştilor.

Un exemplu perfect îl reprezintă ecranul tactil 7 inch, care concentrează toate funcţiile în centrul planşei de bord. Noul sistem de propulsie Hybrid Air este de asemenea parte a acestei abordări, prin combinarea aerului comprimat şi sistemelor hidraulice cu un motor pe benzină din familia PureTech.

O englezoaică de rasă pură

Vedeta incontestabilă a salonului va fi reprezentată de prezenţa pe Faleza Superioară a noului Jaguar F-Type Coupe, aparţinând uneia dintre cele mai importante mărci auto ale Albionului. Cel mai ieftin model de acest gen vă va scoate din buzunare 58.000 de euro, în timp ce varianta full option costă nu mai puţin de 110.980 de euro, TVA inclus. Maşina ce va putea fi admirată de gălăţeni are un preţ de catalog de "doar" 77.000 de euro. De asemenea, pentru iubitorii de maşini germane, la Galaţi va fi adus şi noul Mercedes V-Classe. Tot pe Faleză va fi prezent şi noul Ford Mondeo, model 2015.

Programul salonului

Vineri, între orele 10.00 şi 17.00, participanţii îşi vor amenaj standurile, urmând ca deschiderea oficială să aibă loc la ora 17.00. Până la ora 21.00, publicul poate admira bijuteriile pe Faleză. Sâmbătă şi duminică, standurile vor fi deschise între orele 10.00 şi 17.00, cu o pauză de prânz, între orele 13.00 şi 16.30.

Cei interesaţi de mai multe detalii pot accesa site-ul www.galatiautoshow.ro.

MATERIAL PUBLICITAR

Citit 3012 ori Ultima modificare Joi, 11 Septembrie 2014 13:02