UPDATE/ Moartea omului de afaceri Cătălin Chelu ne-a fost confirmată marţi de familia şi apropiaţii acestuia. Potrivit acestora, Cătălin Chelu, decedat într-un spital din Amman (Iordania) în dimineaţa zilei de 8 decembrie, va fi repatriat miercuri, 10 decembrie. Sicriul cu trupul neînsufleţirt va ajunge la Galaţi în aceeaşi zi, în jurul orelor 24.00, şi va fi depus la Biserica Sf. Nicoale, unde va rămâne timp de două zile. Cătălin Chelu va fi dus la Craiova pentru a fi înhumat, acolo fiind oraşul unde s-a născut şi locul unde este înmormântat tatăl său.
Cătălin Chelu a murit la vârsta de 47 de ani din cauza unei insuficienţe cardiace, boală cu care se lupta de foarte mulţi ani. De un an, se afla pe lista de transplant a medicului Şerban Brădişteanu.
Conform unor surse neconfirmate oficial, omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu (47 ani) ar fi decedat luni dimineaţă, la ora 3.00, din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui Chelu ar fi survenit unei îndelungate suferinţe, la capătul a două zile de comă. Afaceristul suferea de o boală de inimă foarte gravă şi, se pare, era înscris pe o listă de aşteptare pentru un transplant cardiac.
Sursele noastre indică drept loc al morţii Iordania, ţară în care Chelu s-ar fi refugiat după ce a fost condamnat definitiv la şase ani închisoare în dosarul „Mită la MAI”. Familia afaceristului nu a putut fi contactată pentru a confirma sau infirma această informaţie, iar decesul nu a fost încă înregistrat în evidenţele vreunei autorităţi a statului român. În schimb, există informaţii cum că fratele omului de afaceri şi naşul din prima căsătorie al lui Chelu au plecat luni seară către Iordania, pentru a începe procedurile de repatriere a trupului neînsufleţit.
Cătălin Chelu a fost dat în urmărire internaţională în luna septembrie, după ce Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele său mandatul de executare a pedepsei de şase ani închisoare pentru dare de mită. Cătălin Chelu, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, a fost trimis în judecată în decembrie 2010, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. Alţi trei oameni de afaceri din zona de interes ai lui Chelu, respectiv Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea, au fost acuzaţi de complicitate la infracţiunea de dare de mită. Aceştia au primit pedepse după cum urmează: Ştefan Badea - patru ani de închisoare cu executare, Gabriel Constantinescu - şase luni de închisoare cu suspendare şi Antonel Bunu - şase luni de închisoare cu suspendare.
Citeşte şi: Poliţia îl caută pe Cătălin Chelu, să ÎL ARESTEZE. Mandatul de EXECUTARE a ajuns la Galaţi