Un laptop pentru Dan Dănăilă – elevul anului

Un laptop pentru Dan Dănăilă – elevul anului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Premiantul n-a fost prezent la festivitate, deoarece se află la Iaşi, la pregătire pentru Balcaniadă * Părinţii însă i-au ţinut locul *

Îmi amintesc că în urmă cu  vreo zece ani îi luam un interviu lui Mihai Manea – gălăţeanul care a obţinut medalia de aur la Internaţionala de matematică, trei ani la rând, consecutiv. Era pe vremea când obţinuse pentru a doua oară aur olimpic şi-mi mărturisea că se va duce la bunici, că nu-şi permitea o vacanţă la munte sau la mare, pentru că strângea bani să-şi cumpere un calculator.

Deşi era o valoare naţională, nu s-a gândit nimeni să-i ofere computerul respectiv, până când a absolvit clasa a XII-a şi a primit unul din partea autorităţilor locale. Era însă prea târziu, el fusese admis deja la Princeton – una dintre cele mai bune universităţi din America – unde a avut toate condiţiile să se dezvolte.

În prezent lucrează în cercetare, alături de matematicieni care au obţinut Premiul Nobel. Deci şi-a găsit locul  pe care-l merita, dar în altă ţară.

Din această perspectivă, iniţiativa UPC-ului de a acorda un laptop elevului cu cele mai bune rezultate la concursurile şcolare este demnă de toată lauda, chiar dacă obiectul oferit nu se înscrie în lista celor performante.

Unul din 17

Dintre cei 17 liceeni gălăţeni care şi-au depus CV-ul pentru a cuceri titlul de elevul anului a fost ales Dan Dănăilă de la CNVA, despre ale cărui merite am scris în ziarul nostru în repetate rânduri. A obţinut premiul al III-lea la naţionala de fizică, premiul I la cea de matematică şi în plus este singurul elev gălăţean calificat în lotul pentru olimpiadele internaţionale de anul acesta.

La sfârşitul acestei luni, el va reprezenta pentru a doua oară România la Balcaniada de Juniori, care se va desfăşura în Bosnia.

Punctaje foarte apropiate (de laptop) au obţinut încă patru elevi, de la Liceul de Artă, care au câştigat premii la un concurs internaţional, dar şi Paul Cosma, colegul de liceu al laureatului.

Părinţii au ridicat premiul

Ieri, la ISJ Galaţi a avut loc festivitatea de premiere, în prezenţa inspectorului general Doru Resmeriţă şi a managerului regional de la UPC – Liliana Marteş. Laptopul a fost înmânat părinţilor lui Dan, întrucât el se află până vineri la Iaşi la un program de pregătire pentru Balcaniadă. 

„Suntem foarte mândri că avem un aşa copil. Sunt de felicitat şi ceilalţi copii, pentru că fiecare dintre ei face eforturi uriaşe şi multe sacrificii pentru aceste olimpiade. Fiul meu, de exemplu, a renunţat la fotbal pentru matematică. I-ar fi plăcut să fie fotbalist”, a declarat mama sa, Mihaela Dănăilă.

Foto 2: Dan Dănăilă, suporter al Stelei, şi-ar fi dorit să fie fotbalist dacă nu descoperea matematica

Foto 3: Părinţii lui Dan, fericiţi

Citit 3148 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.