Două maşini burduşite cu ŢIGĂRI DE CONTRABANDĂ, depistate la frontiera gălăţeană

Două maşini burduşite cu ŢIGĂRI DE CONTRABANDĂ, depistate la frontiera gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nu mai puţin de 31.000 de ţigări de diverse mărci au fost depistate în decurs de 24 de ore la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza judeţului Galaţi.

Prima tentativă de contrabandă a fost dejucată de vameşi la Oancea, unde în coletele dintr-un microbuz care făcea curse pe ruta Republica Moldova - România au fost găsite 11.960 de ţigarete. Marfa, ascunsă pentru a nu fi depistată, a fost reţinută, iar şoferul a fost amendat.

Câteva ore mai târziu, la Giurgiuleşti, o cantitate şi mai mare de ţigări avea să fie descoperită în roţile unui Audi, înmatriculat în România şi care se pregătea să intre în ţară. 19.200 de ţigarete au numărat vameşii, după ce au demontat roţile maşinii, fapt ce i-a atras şoferului o amendă usturătoare, dar şi confiscarea mărfii. Cuantumul sancţiunilor aplicate celor doi şoferi care urmau să introducă ilegal tutunul în ţară este de 11.000 de lei.

Citit 1297 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2015 20:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.