13.321 de carduri aşteaptă să fie ridicate de la Casa de Sănătate

13.321 de carduri aşteaptă să fie ridicate de la Casa de Sănătate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din totalul de 48.403 carduri de sănătate returnate, la începutul anului, de la Poşta Română către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi, au fost distribuite la ghişeele CJAS 10.768, iar prin medicii de familie 24.314. Restul de 13.321 de astfel de documente medicale încă îşi aşteaptă posesorii.

„Avem până acum 406 cereri de duplicat. Asta pentru că un card a ajuns defect la asigurat, iar alţi 405 gălăţeni şi-au pierdut cardurile. Din motive religioase, 125 de persoane au refuzat documentul”, susţine dr. Elena Vrabie, preşedintele CJAS Galaţi.

Chiar dacă, oficial, persoanele care nu au cardul de sănătate la ele atunci când se prezintă la medic ori la farmacie nu ar trebui să aibă parte de niciun serviciu medical, acest lucru nu se întâmplă, pentru că se poate folosi adeverinţa de asigurat eliberată de CJAS pentru o perioadă de trei luni sau se poate verifica în Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) calitatea de asigurat a respectivului pacient.

Gălăţenii care nu au primit prin poştă cardul electronic pot merge la ghişeele Casei de Sănătate Galaţi de luni până joi, între orele 8,00 şi 16,30, şi vineri, între 8,00 şi 14,00.


 

CITEŞTE ŞI: ESTE OFICIAL: S-a mai propus o ZI LIBERĂ. Despre ce este vorba

 

Citit 1275 ori Ultima modificare Luni, 18 Mai 2015 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.