De trei ori mai multe SESIZĂRI DE MALPRAXIS la Galaţi, în 2014, faţă de anii anteriori

De trei ori mai multe SESIZĂRI DE MALPRAXIS la Galaţi, în 2014, faţă de anii anteriori
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Numărul sesizărilor privind acuzaţii de diverse culpe medicale, înregistrate la Colegiul Medicilor (CM) Galaţi, s-a triplat în anul 2014, faţă de anii precedenţi. În total, membrii comisiei de etică din cadrul CM Galaţi au analizat anul trecut 40 de sesizări. În timp ce 11 dintre aceste reclamaţii au fost respinse, din cauza faptului că nu erau de competenţa CM, 29 de sesizări au primit decizie de declanşare şi au ajuns la Comisia de Jurisdicţie Profesională şi Deontologie Medicală Galaţi. Comisiile de specialitate din cadrul CM Galaţi au finalizat, pe parcursul anului trecut, 15 dosare de malpraxis, dintre care cinci erau rămase în lucru din anul 2013. Tot în 2014, Comisia de Jurisdicţie Profesională a trimis Comisiei de Disciplină Galaţi 15 referate, cu propuneri de nesancţionare a medicilor care fuseseră acuzaţi de malpraxis.

"Pentru a soluţiona cazuri mai deosebite şi pentru a primi o opinie cât mai obiectivă în anchetarea cazurilor, Comisia de Jurisdicţie Galaţi a încercat anchetarea şi soluţionarea cât mai corectă şi exactă a dosarelor aflate în lucru, apelând de multe ori la Institutul de Medicină Legală Iaşi sau la cel din Bucureşti, precum şi la renumiţi profesori din ţară", se arată într-un comunicat al CM Galaţi.

Cazurile anchetate de organizaţia profesională a medicilor din Galaţi pornesc de la plângeri legate de comportamentul sau limbajul folosit de medici în timpul consultaţiilor şi merg până la acuzaţii de omor din culpă. Mulţi dintre reclamanţi depun în paralel sesizări similare şi la Poliţie, acestea fiind anchetate de către Parchet.         

Citeşte şi: NOI DETALII în cazul MEDICULUI gălăţean ACUZAT CĂ LUA MITĂ: "Am vândut calul şi căruţa şi v-am adus banii pentru operaţie" (AUDIO)

Citit 1795 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Iulie 2015 18:05

3 comentarii

  • postat de Ciprian FATU
    Vineri, 17 Iulie 2015 14:31
    82.208.137.***
    Astazi am fost tratat in regim de urgenta la cabinetul de oftalmologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Galati. De la primire pana la tratament nu a trecut mai mult de o ora. Comportamentul cadrelor medicale a fost ireprosabil: doamnele au fost binevoitoare, politicoase si cu zambetul pe buze. Multumesc frumos !
    0
    1
    Raportează
  • postat de cr4iss
    Vineri, 17 Iulie 2015 09:54
    5.13.208.***
    multi medici din galati nu au pregatire nici cat o asistenta , habar nu au de meserie , acum a luat amploare sa te trimita sa faci analize , si sunt recompensati de firmele care se ocupa cu analize medicale, o alta afacere si asta.
    evitati sa va internati in spitalul judetean zis si spitalul mortii
    2
    1
    Raportează
  • postat de FSN
    Vineri, 17 Iulie 2015 08:10
    82.137.12.***
    Daca medicii ar colabora intre ei, nu ar fi atitea cazuri de malpraxis. Multi medici sunt obositi pt ca merg si la clinici particulare, predau la facultate, merg si la conferinte, cursuri de specialitate dar si sedintele de partid. Dar medicii de famile care sunt mai mult scribi, retetari, orice numai dr nu mai pot fi la sutele de pacienti, atia nici nu mai consulta, te trimit direct la specialist care te programeaza la privat. Cind sa mai puna si diagnostice corecte? Pacientii sunt tratati ca orice marfa expusa pe o taraba.
    2
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.