Basarabean ÎNARMAT, depistat la frontiera gălăţeană

Basarabean ÎNARMAT, depistat la frontiera gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, posesor al dublei cetăţenii româno-moldoveneşti, şi-a încheiat brusc călătoria spre Grecia, după ce în bagaje i-a fost depistată o armă. Bărbatul se afla printre pasagerii unui autocar care face curse regulate Republica Moldova - Grecia şi, odată ajuns în punctul de trecere a frontierei de la Oancea, a fost supus controlului, la fel ca toţi ceilalţi. Nu a declarat nimic privitor la bunuri care ar fi avut vreun regim special, numai că la controlul bagajelor, poliţiştii au stabilit că acesta a "uitat" că transporta o armă.

"În urma controlului efectuat, au fost descoperite în bagajul personal al lui Mihail O., ascunse şi nedeclarate, un pistol cu aer comprimat marca Gletcher de calibru 4,5 şi accesorii pentru acesta. Tânărul a declarat că a cumpărat arma în cursul anului 2015 din Rusia, contra sumei de 4.600 de ruble, şi că voia să o folosească în scop recreativ", a subliniat cms. Ion Irimia, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Poliţiştii au reţinut arma şi accesoriile, întocmindu-i basarabeanului dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată. Pe durata cercetărilor, pistolul şi accesoriile vor rămâne în custodia anchetatorilor.

Citit 1431 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 01:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.