Se fac înscrieri pentru GALMED

Se fac înscrieri pentru GALMED
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

GALMED, Congresul Naţional cu participare internaţională pentru studenţi, farmacişti şi medici rezidenţi, a ajuns deja la VI-a ediţie, iar organizatorii au dat startul înscrierilor.

Evenimentul ştiinţific şi educaţional, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos”, se  va desfăşura în perioada 26-29 noiembrie 2015. Ediţia a VI-a cuprinde domeniile: Medicină Generală, Medicină Dentară şi Farmacie.

În cadrul congresului, 300 de studenţi, medici, stomatologi, rezidenţi şi farmacişti vor participa la conferinţe şi workshopuri pe teme din domeniul sănătăţii, precum şi la prezentări de lucrări ştiinţifice, în cadrul celor trei secţiuni.

Potrivit organizatorilor, scopul congresului este de suplini pregătirea şi de a acoperi golurile din practica studentului. În acelaşi timp, vor fi selectate şi premiate cele mai bune lucrări ştiinţifice.

Înscrierile se pot face pe site-ul galmed.ssmg.ro, până pe data de 20 noiembrie. Taxa pachetului standard pentru participanţii activi este de 70 de lei, iar pentru participanţii pasivi este de 90 de lei.

Citit 2206 ori Ultima modificare Vineri, 16 Octombrie 2015 14:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.