Un ucrainean care stătea ILEGAL în România nu a putut fi trimis cu forţa în ţara sa natală

Un ucrainean care stătea ILEGAL în România nu a putut fi trimis cu forţa în ţara sa natală
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Nu aceeaşi soartă au avut-o un marocan, un tunisian şi un moldovean, depistaţi fără acte pe raza judeţului Galaţi


Patru cetăţeni străini care ajunseseră în România cu acte în regulă au picat în ultima săptămână în "păcatul" celor prinşi fără forme legale şi care, în mod firesc, nu mai au drept de şedere pe teritoriul ţării. Un marocan, un tunisian, un moldovean şi un ucrainean, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, au avut surpriza de a suporta sancţiunile legale, după ce ofiţerii Serviciului Imigrări i-au verificat la acte. Niciunul nu îşi prelungise valabilitatea documentelor de şedere, deşi toţi veniseră, iniţial, în cele mai bune condiţii. "Pe numele a trei persoane au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligate să părăsească ţara în cel mult 15 zile, şi au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 800 lei", a precizat insp. pr. Ciprian Şimu, şeful Serviciului Imigrări Galaţi.

Salvat de familie

Singurul care a scăpat de trimiterea în ţara natală a fost ucraineanul, deoarece este căsătorit cu o româncă. Legea interzice îndepărtarea de pe teritoriul statului a cetăţenilor străini care au calitatea de membri de familie ai unor cetăţeni români şi astfel bărbatul a fost doar sancţionat cu avertisment scris şi îndrumat către ghişeul de la Imigrări să-şi reînnoiască documentele.

Deoarece în Galaţi există în continuare străini care ezită să îşi reînnoiască actele, autorităţile le pun în vedere că procedurile s-au simplificat şi să pot obţine informaţii sau pot aplica pentru depunerea actelor în maniere facile. Astfel, Serviciul Imigrări poate fi contactat la telefon 0236.407.292 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro. De asemenea, străinii pot utiliza aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

Citit 1229 ori Ultima modificare Vineri, 27 Noiembrie 2015 01:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.