Un scandal în care au fost trase focuri de armă a avut loc într-un bar din oraşul Râşnov, judeţul Braşov, în noaptea de duminică spre luni, o persoană fiind împuşcată în picior, transmite corespondentul NewsIn.
Poliţiştii din Râşnov au fost anunţaţi, în jurul orei 0.45, că dintr-un bar s-au auzit focuri de armă. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că, pe fondul consumului de alcool, între mai multe persoane a izbucnit un scandal. Două dintre persoanele implicate au ieşit în afara barului, unde, Gheorghe Pancu, în vârstă de 40 de ani, a tras două focuri de armă în direcţia lui Adrian Stroe, de 26 de ani, unul din gloanţe lovindu-l pe acesta picior.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov.
Cercetările efectuate ulterior au demonstrat că arma, cu glonţ letal, era deţinută legal de Ioan Frighenciu, de 36 de ani, angajat al Ocolului Silvic Braşov, care se afla şi el în bar în grupul implicat în discuţiile în contradictoriu.
„Poliţiştii din Râşnov au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi vătămare corporală, iar cercetările continuă, sub îndrumarea unui procuror, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul. Cercetările vor trebui să stabilească şi împrejurările în care deţinătorul legal al armei a permis celui care a tras să îi ia pistolul, legea pedepsind portul de armă în loc public cu până la 12 ani închisoare“, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.